La confluenţa Munţilor Bihorului cu Munţii Zarandului, în partea nordică a depresiunii Brad-Halmagiu, într-o zonă de un pitoresc aparte este amplasată comună Bulzeştii de Sus.
Situată în partea de nord a judeţului Hunedoara la o distanţă de 76 km de reşedinţa acestuia şi la 29 km de oraşul Brad, comună Bulzeştii de Sus face parte din categoria localităţilor de deal şi de munte.
Denumirea de Bulzeşti provine de la substantivul masculin bulz care înseamnă bulgăre, în cazul de faţă bulgăre de piatră, la care se adăugă sufixul eşti, completând denumirea localităţii.
Atestarea documentară a comunei Bulzeştii de Sus, după Dicţionarul Istoric al localităţilor din Transilvania realizat de Coriolan Suciu, aparţine anului 1441, în care este nominalizată pentru prima dată în documentele maghiare oficiale această denumire.
Comună Bulzeştii de Sus are în componenţa sa nouă sate:
– Bulzeştii de Jos
– Bulzeştii de Sus
– Giurgesti
– Grohot
– Păuleşti
– Ruseşti
– Stanculesti
– Tomnatec
– Ticera
şi o suprafaţă totală de 11.003 ha de teren.
Relieful este foarte accidentat, iar gradul de fertilitate al pământului deosebit de redus.
Această concluzie este susţinută şi de suprafaţă arabilă a localităţii care reprezintă numai 333 ha, având gradul 5 de fertilitate, adică cel mai scăzut, situaţie caracteristică întregii zone a Munţilor Apuseni. Acest fapt constituie şi unul din motivele pentru care aceste zone au fost denumite zone defavorizate.
Mult mai bine stau lucrurile când vorbim despre păşuni, a căror suprafaţă se ridică la 2964 ha, iar cea a fâneţelor la 1717 ha, demonstrând vocaţia locuitorilor comunei din cele mai vechi timpuri, de crescători de animale, care a constituit baza existenţei seculare a acestora până în zilele noastre.
Pădurile în suprafaţa de 5470 ha, au fost dintotdeauna fratele cel mai apropiat al bulzescului, constituind material prima pentru construcţii, combustibil pentru încălzit în anotimpul rece, pregătirea hranei şi multe alte îndeletniciri gospodăreşti.
Dacă ne raportăm la tipologia şi structura satelor noastre în comparaţie cu satele din alte zone ale României se impune să precizăm următoarele:
– după numărul de locuitori existenţi ne încadrăm în categoria satelor mici, până la 500 de locuitori
– după formă ele au un aspect neregulat,cu amplasarea caselor de-a lungul văilor, căilor de acces şi drumuilor comunale
– după structura ne încadrăm în rândul satelor risipite şi resfirate specifice Munţilor Apuseni
– drumuri de ţară între grupurile de case aşezate pe crestele dealurilor.
– după activităţile economice desfăşurate de locuitori ne încadrăm în categoria celor cu caracter predominant agricol cu ramurile sale complementare: păstorit, prelucrarea lemnului, pomicultură, pescuit şi cultivarea cerealelor specifice zonelor de deal şi de munte.
Pomicultură, alături de cultivarea pământului şi creşterea animalelor au constituit preocupări permanente pentru locuitorii acestei localităţi încă din cele mai vechi timpuri.
În această localitate se cultivă următoarele specii de pomi: părul, prunul, cireşul, vişinul etc.
Comună este străbătută de 8 versanţi, care pomesc din crestele muntelui, flanctati de tot atâtea văi şi poartă denumirea satelor care alcătuiesc comună unindu-se apoi în valea Bulzestiului şi a Tomnatecului care se varsă prin valea Râbiţei în Crisul Alb.
Majoritatea versanţilor sunt acoperiţi în zonă superioară de păduri şi vegetaţie alpină, iar în aval formează chei abrupte calcaroase cu denumiri specifice localităţilor înşiruite de-a lungul acestora.
Pădurile reprezintă mai mult de jumătate din suprafaţa comunei formând un cadru natural pentru protecţia fructelor de pădure şi a faunei specifice zonelor de deal şi de munte,care reprezintă o motivaţie turistică de necontestat.
În zonele piemontane predomină speciile de arboret de talie mică formate din: alun, porumbar, malaid cucu lui, păducel, măceş, jneapăn, mesteacăn, rugide mure şi alte specii, iar pe versanţii ce ating înălţimi cuprinse între 400-800 m altitudine, predomină pădurile de fag şi de carpen în amestec cu molidul, bradul, plopul de munte etc.
Un loc aparte în flora comunei îl ocupă rezevatia naturală -‘Podul Grohotului,Cheile Grohotului şi Bulzul Paulestilor, unde vegetaţia este alcătuită din liliac sălbatic de culoare albă şi mova, care au un colorit şi miros specific în perioada de inflorescenţă şi care constituie un loc de atracţie pentru turiştii care ajung în zonă. După primul război mondial, orientarea populaţiei rurale către oraş devine tot mai evidentă, viaţa la oraş mai tentantă, tendinţa ce se accentuează după 1948 când industria Hunedoreană începe să se dezvolte solicitând foarte multă forţă de muncă pe platformele industriale şi şantierele de construcţii. Acest aspect se menţine până în anul 1990 când se reduce treptat până la stoparea lui în prezent.